Libertatea este privilegiul de a ne elibera de lucrurile care nu ne plac, pentru a deveni robii lucrurilor care ne plac.

joi, 1 ianuarie 2009

Putem regiza naturalul? (de Lucian Enasoni)

În, muzica poti primi inspiratie si impuls pentru a compune o piesa muzicala pur si simplu sau poti lucra la o piesa deoarece ai primit o comanda ori ocazia unei manifestari festive. În pictura, poti lucra într-un anumit loc din natura surprinzând un moment unic al zilei sau poti sa compui, în atelier, pe pânza, un peisaj inexistent, dar nemaipomenit de real. În poezie, poti gasi prin inspiratie, cuvinte care pur si simplu se leaga între ele formând o deosebita creatie poetica sau poti lucra câteva zile pentru a fauri potrivirea unui vers cu celalalt. În cinematografie, poti primi prin inspiratie schita unui întreg scenariu, o poveste unica si impresionanta sau poti cizela, luni în sir, personaje si fapte pentru a crea, în final, un scenariu oarecum plauzibil si interesant. În fotografie, poti cauta si urmari scene pentru a le surprinde asa cum se întâmpla sau poti regiza anumite scene dupa o idee proprie sau un concept. Exemplele ar putea continua si în sculptura sau în design, asadar în variate domenii ale artei, dar nu numai, ci în toate planurile de activitate care au de-a face cu creatia sau cu conceperea unei idei. Trecem însa la o analiza exclusiva pe domeniul fotografiei.

Nu poti spune de cele mai multe ori diferenta dintre o creatie smulsa din realitate sau o creatie regizata, fabricata, dar ea se observa rapid atunci când privitorul îsi da sema ca o anumita scena era imposibil de regizat sau de „aranjat“. De exemplu: fotografii ce prezinta un peisaj întins plin de ceata peste care se vad zburând pasari în planul îndepartat sau portretul unei batrâne ce îsi plânge pierderea a tot ce avea, pe fundal vazându-se ruinele unei case lovite de vânturi puternice, sunt scene ce vorbesc despre un fapte reale. Vorbim aici despre realitate sau fictiune. Însa în fotografie fictiunea nu trebuie sa para neaparat ireala si de aceea este foarte greu de spus ce e natural si ce e regizat. Dar mai conteaza aceasta? Uneori da. Cine se gândeste, atunci când vede pentru prima data „Sarutul“ lui Doisneau, ca acesta ar fi fost regizat? Înca si astazi, unii nostalgici cred ca fotograful i-a surprins pe cei doi sarutându-se, în timp ce statea la o masa a unei terase din Paris. Dupa ce citim, însa, comentariul lung facut pe seama acelei fotografii regizate precum si numeroasele probleme si scandaluri derivate din ea, ne dam seama ca scena a fost „pusa în scena“. Si totusi nimic nu-i poate rapi farmecul. De cealalta parte, faimoasa „Place de Europe“ a lui Bresson, putea fi regizata, dar se stie bine ca nu este asa, asadar, Bresson a surprins momentul real. Însa, oricine poate sa-si dea seama ca acea scena putea fi regizata.

Doar o analiza atenta si minutioasa a unei fotografii poate determina daca aceasta a surprins un moment adevarat sau daca ea ar putea fi regizata, pusa în scena. Spun „ar putea“ deoarece nu veti putea niciodata stii sigur daca o fotografie ce pare „regizabila“ chiar a fost construita astfel.

Diferentele dintre creatia prin inspiratie libera si constructia prin efort propriu sunt greu de sesizat. Nimeni nu poate stii exact când vine inspiratia pentru realizarea unei opere de arta pure. Cu alte cuvinte, inspiratia aceasta nu depinde de efortul intens psihic sau intelectual al artistului. Inspiratia poate veni atunci când stam în compania unei anumite persoane, atunci când ne simtim vibrati în interior de un anumit loc în care ne aflam sau când ascultam o muzica ce ne atinge simtul creativ. Surprinderea într-un instantaneu a unei scene de strada nu e o situatie regizata dar poate deveni o astfel de scena. Ca exemplificare: un baietel merge pe strada si face jonglerii cu doua portocale, fotograful surprinde rapid momentul când portocalele sunt în aer, iar baiatul sta cu mâinile întinse, cu gura deschisa si cu privirea în sus pentru a le prinde. Aceasta este o imagine naturala, reala, adevarata. Daca, însa, fotograful intra în discutie cu baietelul si îi spune sa repete actul pentru ca el sa poata surprinde scena, fotografiind cadru dupa cadru, mai multe expuneri…sau mai multe încercari, aceasta este o scena regizata. Cu alte cuvinte, putem spune ca, atunci când artistul intervine în scena el o falsifica, o programeaza. Ori, naturalul nu poate fi programat. Când artistul îsi programeaza sau aranjeaza subiectul si scena, asemenea unui regizor, aceasta devine o compozitie artificiala, dar nu lipsita de sens.

Ce se pierde? Exista o valoare ascunsa, un secret nepretuit al unei scene reale si anume farmecul clipei. Farmecul cunoasterii ca rezultatul final, aspectul final este atât de placut nu pentru ca artistul „si-a batut capul“ pentru a scoate ceva ci pentru ca a fost doar atent la la soapta inspiratiei si... la ceea ce se întâmpla în jur. Restul este istorie. Si chiar în istoria fotografiei, daca privim, gasim foarte putine instantanee reale. Sunt numeroase, desigur, daca privim ansamblul, dar scenele regizate, compuse, sunt mult mai multe si le depasesc pe cele naturale.

Ce este mai bine? Nu putem raspunde la aceasta întrebare pentru ca ea nu-si are locul în analiza pe care o intreprindem. Valoarea unei fotografii este data de estetica ei dar mai ales de mesajul pe care îl contine. E.H.Gombrich, în cartea sa „Arta si iluzie“, declara: „verificarea imaginii nu se face prin asemanarea ei cu viata, ci prin eficacitatea dovedita într-un context de actiune“. O fotografie regizata poate fi uneori mai buna decât o scena surprinsa real. Spre exemplu, poti fotografia live un om ce pur si simplu merge pe strada (scena ce se petrece natural) sau poti discuta cu doi oameni pentru a reprezenta o scena în care acestia converseaza în fata unei statui ce reprezinta doua personaje angajate deasemenea în conversatie (scena aranjata) . Este evident ca cea de-a doua scena spune mult mai mult si transmite o idee mai interesanta decât omul care merge pe strada, scena naturala, dar seaca în semnificatie.

De obicei o scena regizata vine ca produs al unei comenzi sau presiuni exterioare, pe când naturalul vine din inspiratie, vine „de la sine“. Pictorului i se cere o comanda pentru a realiza un tablou cu regina Angliei. La polul opus este, însa, situatia în care pictorului îi vine ideea sa picteze palatul reginei în lumina unui apus de soare. Acelasi lucru se întâmpla cu un compozitor francez ce are la dispozitie o saptamâna pentru a crea o partitura ce va fi sustinuta de orchestra filarmonicii pariziene cu ocazia zilei de 14 iulie. Dar cât de diferita e situatia în care compozitorul însusi are inspiratia sa scrie o piesa ce exprima culorile primaverii? Aceasta dupa ce, poate, a trecut printr-un parc cu copaci treziti de primavara. Poetul poate compune o poezie pe tema iubirii inspirat, poate, de dragostea pentru cea care îi este aproape sau, facând parte din cercul literar local, scrie cinci poezii pe saptamâna, aceasta fiind conditia ca el sa ramâna în acel grup al scriitorilor activi. El compune, deci, pentru ca trebuie si nu neaparat pentru ca îsi doreste asta.

Tratam aici problema creatiei sub impulsuri exterioare sau interioare. Stârnirea impusa sau impulsul interior natural. Problemele discutate anterior se refera la rezultate, la fotografii, ca fiind un produs fie liber gasit sau fie prelucrat prin regizare. Rezultatele nu sunt decât finalul unor schite de început, fie ele si schite mentale. Tocmai de aceea, în cele ce urmeaza vom aprofunda motivele pentru care cineva creeaza sau, mai bine zis, vom analiza provenienta acelor schite mentale. Totul începe cu o idee, dar ce stârneste cautarea ideii?

Se întâmpla în fotografie, ca atunci când initiativa unui fotograf este condusa doar de niste comenzi exterioare, rezultatele, fotografiile sale sa fie într-un fel, exterioare ca sens, improprii si obiective. Lucrul acesta se vede cel mai des în fotografia comerciala sau publicitara. Fotograful primeste o comanda de la un director de hotel, care îi cere sa realizeze un material fotografic. Si se întâmpla de asemenea în lucrarile fotografice ale celor ce participa la numeroase concursuri de fotografie. Acestia primesc impulsul de a lucra de la altcineva, care îl produce pentru ei. Chiar si inspiratia este influentata de catre organizatorii concursului prin impunerea temei, a formatului si a altor conditii. Inspiratia proprie se naste diferit. Ea nu tine cont de limite, de legi si reguli mecanice. Nu întotdeauna se rasplateste sau se apreciaza de catre altii, dar satisfactia artistului, de a crea din puritatea propriilor idei si din libertatea inspiratiei, este nepretuita. Nimeni nu îl plateste pe poetul care scrie un poem pe tema iubirii pentru ca nimeni nu I-a cerut asta. O face pentru ca asa simte. Asa îsi traieste darul. Orchestra filarmonicii nu va cânta piesa primaverii a compozitorului respectiv pentru ca nu i-a cerut-o si nu are nevoie de ea, mai ales în mijlocul lunii iulie! Însa compozitorul simte ca elibereaza din el inspiratia prin materializarea unei idei proprii. Cumva piesa a facut-o doar pentru el sau doar de dragul idei sau ca un tribut pentru Cel ce I-a daruit inspiratia. Nu este interesat material si creatia nu a pornit de la bani, ci de la un gând, un simt, o idee personala.

Artistul devine original atunci când nu se mai încadreaza în categorii stabilite deja si în formate gen 10x15 sau 20x30. Toti încep asa, dar trist este faptul ca unii ramân doar la acest nivel. Devii ceea ce esti de fapt, când nu mai încerci sa faci ceea ce fac toti, asa cum fac toti. Brâncusi si-a gasit propriul drum creator în sculptura abia când a plecat de lânga marele Rodin. Inventeaza un gen artistic care te caracterizeaza si doar în el vei excela. Toata lumea face fotografii cu flori, mai putini însa aleg tema „Petale cu ochi“. Toti fac fotografii cu paduri si peisaje dar mai putini merg pe ideea „Copaci în forma de litere''.

Nu contest, ai nevoie de inspiratie pentru a regiza scene originale! Desigur ca îti trebuie inspiratie si pentru a realiza fotografii ce vor participa la concursuri sau competitii internationale. Cu siguranta ai nevoie de inspiratie si pentru a realiza fotografii publicitare deosebite de restul, însa ceea ce vreau sa accentuez este ca esenta ideei, izvorul ei este un factor exterior si nu mintea sau sufletul artistului. Iubita poetului, asadar, nu este un factor exterior creatiei poetului pentru ca ea nu I-a cerut o poezie, din el a pornit aceasta dorinta. Am precizat asta doar pentru a face distinctia dintre factorii exteriori de inspiratie si factorii exteriori care cer si conditioneaza creatia si, inevitabil, inspiratia. Poti avea ideea sa fotografiezi portrete de sateni batrâni din catune de munte si sa faci aceasta doar pentru tine si doar pentru ca este o dorinta personala. Sau poti fotografia „pe banda“ absolventi de liceu pentru ca aceasta se cere si pentru ca vrei sa câstigi bani. Observi diferenta? Nu? Atunci voi merge mai departe cu demonstratia. Dupa ce realizezi portretele de batrâni, evident ca poti, probabil, si sa tiparesti un album care se va vinde bine, însa nu acesta a fost motorul ce a determinat pornirea în creatia ta ci pasiunea ta pentru portrete de acel gen. Ori, gaseste-mi un fotograf ce realizeaza portrete de liceeni din pasiune si eu voi cere ca acest articol sa fie scos de pe pagina! Nu vei gasi niciunul. Toti îti vor spune ca fac asta doar pentru bani si pentru ca a devenit meseria lor. Fotografiile lor de suflet ar fi probabil peisajul montan sau poate culorile frunzelor. Dar cine te plateste pentru fotografii cu frunze? Nu se stie niciodata, însa meseria nu este acelasi lucru cu pasiunea. Multi reusesc, totusi, sa faca din pasiunea lor o meserie, si astfel totul e excelent.

Concluzionând, poti avea dorinta sa faci ceva sau ti se poate cere sa faci ceva. Poti avea o idee pentru a realiza un proiect sau ti se pot impune comenzi ale altora. Ambele cazuri sunt modele de situatii opuse. Din lucrurile ce le faci cu pasiune rezulta creatii formidabile, pentru ca acolo pui suflet. Ceea ce faci din placere nu se masoara în timp, efort sau în plata. Când tot ceea ce fotografiezi sau creezi ti-a fost cerut si impus atunci e cazul sa îti amintesti când a fost ultima data când ai luat tu initiativa. Un violonist nu cânta la vioara doar când are de dat concerte sau când participa la concursuri. În fotografie este la fel, exercitiul de privire se practica zilnic si se învata neîntrerupt. Cât pentru cei ce vor sa prinda naturalul, fiti cu ochii în patru, pentru a fotografia nu ai nevoie de aparat mai întâi, ci de ochi. Cu atât mai mult, nu e important aparatul ce îl ai ci capacitatea ta de a determina daca o scena merita sa fie înregistrata. Nu e grav sa ai aparatul cu tine si sa nu gasesti nimic de fotografiat, este mai grav sa gasesti o scena unica si sa nu ai aparatul la tine...

Lucian Enasoni - martie 2006

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu