Libertatea este privilegiul de a ne elibera de lucrurile care nu ne plac, pentru a deveni robii lucrurilor care ne plac.

marți, 6 ianuarie 2009

Ce tie nu-ti place, altuia ii place (de Lucian Enasoni)

Te întorci dupa un lung foto-trip de 2 zile, selectezi cele mai bune fotografii care sunt 3 din cele 1000 pe care le-ai facut, le stergi pe cele subexpuse, "miscate", negândite s.a.m.d si mai ramâi cu 600 de fotografii. Bine, macar, ca au iesit 3 bune! Un scenariu obisnuit, desi cifrele variaza de la caz la caz. Acum însa urmeaza partea mai interesanta:din cele 3 "best of" photos o alegi pe cea mai buna, singura care e completa, unica ce înglobeaza toate elementele care consideri ca o fac sa fie cea mai buna, evident, dupa parerea ta, tu fiind singurul om care alcatuieste "juriul" fotografiilor tale. Dupa ce ai gasit-o ce vei face? Evident, o vei arata. Unul din aspectele formidabile si specifice fotografiei este ca ea trebuie aratata. Nu sunt facute pentru a fi mâncate, puse într-un borcan pe raft la conservare sau plantate în pamânt pentru a face alte fotografii, ci fotografiile au rolul de a fi vazute, expuse ochilor altora. Deci fie ca o tiparesti la rezolutie buna sau o trimiti prin e-mail, o vei arata. Cui? În cel mai sigur caz camaradului tau cel mai bun, care îti apreciaza munca si care stii ca întelege ceea ce îi arati. Entuziasmat, îi arati fotografia si doresti sa afli parerea lui/ei. Îti da raspunsul:"Nu-mi prea place!”... Stupoare. Frustrare. Cum de nu îi place? Doar e totul acolo, e perfecta, e singura, cea mai buna si mai ales, MIE îmi place foarte mult…
Exact acelasi lucru voiam sa îl spun si prin titlul ales pentru acest articol. Desi o discutie despre gusturi pare irelevanta pentru fotografie, tocmai despre aceasta e vorba. Fotografiile se gusta, si se gusta vizual. Daca îti lasa un gust bun în minte, îti plac iar daca îti displace gustul lor, le vei respinge. Criteriile de analiza ale unei fotografii sunt 100% proprii pentru fiecare persoana în parte. Evident ca tie îti va placea orice creatie personala, pentru ca tu o întelegi si e ceva ce vine din tine. Pâna la urma, scrisul tau oribil îti place si îti spune ceva, pentru ca doar tu îl descifrezi…!
Ceea ce îmi propun aici e desfintarea mitului de "îmi place/nu îmi place” rostit de oricine, oricând si în toate circumstantele. Vreau sa afirm ca, în spatele acestor afirmatii, aparent simple, stau judecati subtile si procese complexe de analiza care îsi au radacinile în subconstientul privitorului. Verdictul de "îmi place” are deci la baza, în mintea cuiva, o oarecare cântarire ce determina un gust bun sau un gust amar…Freeman a spus: "E vorba de perceptia privitorului. Daca vezi una dintre fotografiile mele, nu stii care este metafora mea. Tu vii cu experientele din viata ta si poti întelege imediat metafora din foto, sau nu. Poti sa te uiti la imagine si sa spui «chiar îmi place acea fotografie cu copacul. Pare asa de viu, parca danseaza si asa mai departe…» Deci îti place pentru motivele vizuale si e OK. Sau poate nu îti va placea, si asa a OK. Doar sper ca nu vei întreba:"Ce e asta?”
Orice fotograf si-a pus aceasta problema la un moment dat. Problema perceperii diferite a fotografiilor lui de catre oameni diferiti. Depinde mult de contextul în care este aratata, privita. Uneori când dispare contextul, dispare si sensul imaginii, se pierde întelesul ei, ea devenind astfel codata si se reduce doar la insatisfactie sau satisfactie vizuala. Unele fotografii au nevoie de explicatii ulterioare, sub forma de text, pentru ca privitorul sa înteleaga conceptul expus.
Fotografiile lui Willy Ronis sau Robert Doisneau nu au ce cauta în revista National Geographic, iar, spre exemplu, fotografii underwater nu le vei gasi într-un catalog cu titlul "Desert Photography". E vorba de cadrul expunerii. Si nu numai, e vorba si de interesul altora pentru fotografiile tale. Fotografiile au un impact diferit asupra unor oameni diferiti. Colectionari diferiti au achizitionat fotografia lui Man Ray "Negru si alb", si "Montparnasse" a lui Andreas Gursky, chiar daca ele au fost cumparate fiecare la aproximativ acelasi pret, care este de 600.000 $. În acest caz diferenta se face pe baza criteriului vechi/actual. Factorii care conteaza, spre exemplu, la o licitatie de fotografie sunt: raritatea, calitatea fotografiei (pastrarea), interesul pentru tema fotografiei si posibilitatea de a fi unicat sau nu. Acesti factori determina si interesul pentru o anumita fotografie.
Simone Klein, experta în fotografie, din Koln, spune de asemenea ca un "dagerotip e doar unul, nu poate fi falsificat si de aceea poate costa peste 500.000 lire sterline. Aici intervine interesul istoric al cumparatorului. Cine cumpara asa ceva, nu va cumpara Gursky, Kertesz sau Man Ray." (Ce crezi ca va spune atunci de fotografia ta cea mai buna, de la începutul articolului??)
Voi încerca acum sa expun câteva criterii prin care cineva se uita la o fotografie. Nu e lista completa, pentru ca asta ar fi însemnat sa cunosc fiecare om în parte plus toate criteriile fiecaruia. Nu ma refer la capacitatea cuiva de a analiza si a întelege o fotografie, ci doar la acei posibili factori care ar face pe cineva sa spuna "îmi place" sau "nu îmi place". Desigur ca "îmi place" sau "nu îmi place" poate însemna si "îmi spune ceva" sau "nu îmi spune nimic", "înteleg" sau "nu înteleg", "sunt de acord" sau "nu sunt de acord" etc. Factorii care intervin în "citirea" unei fotografii:
1. Câte stii despre fotograf? Daca e concurentul tau, cel mai probabil e ca nu-ti va placea fotografia lui si vei încerca sa-I gasesti puncte negre. Daca e vecinul tau, ti-e cam indiferent ce a facut. Daca fotograful e sotul sau sotia ta, îl/o vei încuraja si în mare parte, îti va placea ceea ce face si stilul pe care merge. Daca e copilul tau, tot ce fotografiaza e bine si frumos, chiar si ultima lui fotografie despre care ti-a cerut parerea si pe care o tineai invers în mâna…! Asadar gradul de cunoastere (sau de necunoastere) al fotografului este un factor determinant. Exista si fotografii anonime. Acolo nu se aplica acest criteriu.
2. Subiectivitatea proprie si relationarea cu locul, personajele si anotimpul fotografiat. O fotografie cu o sfoara, care nici nu e realizata estetic, nu îti va spune nimic tie sau vecinului tau, însa pentru fotograful ce a imortalizat-o pe film înseamna mult, pentru ca e sfoara ce I-a salvat viata, pe când încerca sa fotografieze o cascada…Povestea din spatele fotografiei e extrem de importanta în exprimarea interesului fata de o fotografie. La fel, cuiva caruia îi place vara va considera toate fotografiile cu iarna ca fiind "reci". Ce sa mai spunem de o persoana, reprezentata în fotografie. Exemplul lui Roland Barthes e cel mai potrivit în acest caz. El a gasit, rasfoind printre fotografii vechi, o fotografie cu mama sa ce se stinsese din viata, fotografie care i-a stârnit amintiri puternice. Desi fotografia era foarte veche si stearsa, el spune "nu pot sa arat fotografia din sera. Ea nu exista decât pentru mine. Pentru dumneavoastra ea nu ar fii decât o fotografie indiferenta, una din miile de manifestari ale acelui "oarecare"; el mai spune: "... nu e nevoie sa-mi analizez emotia pentru a enumera diferitele motive pe care le avem pentru a fi interesati de o fotografie; putem: fie sa dorim obiectul, peisajul, trupul pe care-l reprezinta; fie sa iubim sau sa fi iubit fiinta pe care ne-o prezinta spre recunoastere; fie sa ne miram de ceea ce vedem; fie sa admiram sau sa discutam performanta fotografului etc." Tot la acest punct intra si acceptarea sau neacceptarea unei teme anume, ceea ce, în cazul neacceptarii, duce la evitarea din start a oricarei discutii si pareri. Unii peisagisti, poate, vor considera fotografia publicitara drept artificiala, rece si comerciala, iar o problema discutabila din punct de vedere etic este tema nudului în fotografie. Este trist a observa cum, prin acceptarea si abordarea temei nudului, s-a pierdut distinctia dintre fotografie si pornografie! Desigur ca exista o limita, dar daca limita si-o fixeaza fiecare, atunci nu mai este limita. Ce consecinte va avea asupra unui tânar fotograf promitator, de 14 sau 16 ani, dorinta lui de a realiza fotografii nud, pentru ca asa a vazut el într-o revista foto...??? Evident ca i s-a aprins dorinta, dar va asigur ca nu pentru compozitie, lumina sau textura, ci pentru altceva.
3. Predispozitia sau aprecierea pentru o tehnica fotografica anume: Poate fi alb-negru sau color, poate efectele de prelucrare sau chiar granulatia, dar eu vreau sa ma limitez aici la clasificarea digital sau film. Unora le place înca si azi filmul. Asta datorita prea-fortatei digitalizari a vietii, din care rezulta o ieftinire a experientelor, o reducere mentala cât si o prescurtare a tot ceea ce facem. Putini realizeaza ca au devenit dependenti de aparate – la fel cum în spitale poti trai legat de aparate – iata ca si în viata de fiecare zi ne legam de aparate, uneori inconstient. Astazi nu mai scriem cu stiloul pe hârtie pentru ca scriem direct pe calculator. Azi nu mai citim, tinând în mâna o carte pentru ca o citim direct de pe calculator. Muzica azi se poate face si fara instrumente, direct pe calculator. Nu mai scriem scrisori celor dragi pentru ca trimitem "ieftinele” e-mailuri. Desenul se face tot pe calculator cât si grafica se poate realiza astfel… Bine ca activitati ca mâncatul si dormitul nu se pot face pe calculator. Cel putin pâna acum... Prea multa comoditate dauneaza experientelor de viata. Concluzionând, cineva va avea, deci, o apreciere mai mare fata de o fotografie realizata într-o anume tehnica.
4. Vârsta privitorului fotografiei. Îi arati unui batrân o fotografie obisnuita cu un apus colorat si el va remarca "Foarte frumos! Splendid! Bravo.” Arati aceeasi fotografie unui tânar de 17 ani si te va întreba "E prelucrata?”... Un profesor de fotografie din Bucuresti a punctat bine, afirmând ca odata cu digitalizarea fotografiei, aceasta si-a pierdut mult din credibilitate! Advertising-ul, ce lucreaza cu fotografia, are mult de pierdut de pe urma acestui fapt. Pâna si frumusetea cuvântului "fotografie” a disparut pe plan digital unde toate sunt "imagini”. Ieftine si banale imagini. Fara îndoiala ca nu conteaza tehnica, daca faci o fotografie formidabila, însa cumva, digitalismul a devenit un mod de gândire în fotografie si nu numai. Tot legat de principiul vârstei, batrânii vor aprecia mai degraba fotografia ce reprezinta peisaje, oameni sau animale si nu vor sta prea mult în fata unei fotografii abstracte sau colajelor digitale fotografice. Persoanele mai în vârsta, cum ar fi: parinti, bunici, strabunici, vor aprecia – de cele mai multe ori – o fotografie color, deoarece ei au "crescut" numai cu fotografii alb-negru! E important de retinut acest fapt. Ei s-au maturizat cu o oarecare frustrare când, spre exemplu, ca si copii, au primit de ziua lor o pereche de pantofi rosii, i-au încaltat repede ca sa faca o fotografie care oricum "va iesi" alb-negru, astfel încât pantofii râmaneau rosii doar în mintea lor! (Vorbim despre oameni ce au trait în Romania, unde fotografia color a ramas pentru mult timp un lux, înainte de 1989.) Astazi însa se pot bucura de disponibilitatea fotografiei color, care e peste tot si care a sosit ca sa nu le mai faca lor zile alb-negre! Ciudat este, însa, ca în mijlocul intoxicatiei de imagini în culori din ziua de azi, unii prefera înca tipul alb-negru în fotografie.
5. "Coeficientul de recunoastere", denumit de mine astfel, deoarece semnifica fenomenul prin care, ciudat, un fotograf cunoscut face întotdeauna fotografii bune. FALS. Aceasta înseamna ca desi poate face un rateu, fotografia lui e buna, pentru ca îi poarta numele! Fenomenul este des întâlnit si în România azi, dar aceasta orbire (desi vorbim de vizual...), s-a aratat cu mult timp în urma în istoria artei, daca ne gândim doar la Duchamp sau la Warhol. Inversa teoremei de mai sus este ca "daca fotograful e un nume necunoscut sau amator, fotografia lui devine dubioasa si nu mai e una veritabila, deci este putin probabil sa îmi placa în final." Aceasta manipulare constienta trebuie evitata daca mai dorim sa vorbim de o noua generatie în fotografie.
6. Gradul de cultura si initierea privitorului în elemente de istoria artei, istoria fotografiei, interpretare vizuala sau principiile compozitiei. Cu unii oameni ai putea vorbi ore în sir despre o singura fotografie iar pentru altii fotografiile nu se ridica de la stadiul de "poze”fara valoare. Pozele reprezinta acele "pseudo-imagini” care sunt aduse din vreo excursie la mare sau la munte si în care majoritatea sunt "portrete de grup” cu prieteni în pantaloni scurti pe lânga vreun obiectiv turistic sau loc ce "pare fain”. Ma feresc sa le numesc fotografii pentru ca asta ar însemna sa îl jignesc pe Atget sau pe Nadar.Acesta e un factor decisiv în exprimarea parerii cuiva asupra unei fotografii. Exista sute de pagini web unde diversi fotografi mai mult sau mai putin amatori îsi posteaza câte o fotografie si alti "diversi”privitori, rude sau necunoscatori încep sa îsi scrie parerile despre acea fotografie. Rezultatul? O supa de idei si de pareri pe care daca le citesti în întregime, nu mai stii nici tu daca îti place sau nu acea fotografie. Astfel, unul da nota 10 iar altul nota 1, pentru ca s-a trezit suparat azi. Tocmai de aceea la concursurile fotografice serioase se stabilesc criterii de jurizare precise si parametrii de clasificare pe care se bazeaza decizia de a decora "cea mai buna fotografie”. E vorba de o raportare comuna la un obiectiv, la o tema sau la un scop urmarit. Altfel, fiecare membru al juriului va veni cu propria sa parere si conceptie cu privire la o anumita fotografie participanta, activitate din care ar rezulta mai degraba o cearta între membrii juriului.
Fiecare nivel de aprofundare culturala-artistica a unui privitor de fotografii devine un filtru prin care el priveste o fotografie anume. Sa ne imaginam ca faci o fotografie alb-negru cu doi îndragostiti, tinându-se de mâna într-un parc, pe ploaie. Cineva cu o cultura fotografica va privi acea fotografie amintindu-si de scoala franceza a fotografilor si de mari nume ale fotografilor de strada. Cineva, însa, fara o cultura fotografica sau notiuni de estetica vizuala, cel mai probabil îti va trânti o remarca stupida cum ar fi: "Pacat ca nu e color…”(!)
Asadar acest factor important, care tine de gradul de educatie în vizual, este determinant si hotarâtor. Una este sa vezi o fotografie prin prisma istoriei curentelor fotografice, iar alta este sa te uiti la o fotografie ca la o simpla imagine care fie îti place, fie nu îti place. Un regizor de film se va uita altfel la un film decât un spectator obisnuit din sala cinematografului. Un compozitor va recunoaste adevarata muzica iar un antrenor va privi altfel un meci de tenis. Toate acestea pentru ca ei sunt mai adânc înradacinati în acel domeniu.
În final, mentionez ca este posibil ca unul sau mai multe din aceste filtre sa nu fie prezent/e într-un privitor, însa, în orice caz el trage concluzia asupra unei fotografii în functie de ceea ce este (în) persoana sa. Când privitorul citeste imaginea intervin (toate) aceste criterii care îi influenteaza perceptia citirii imaginii si exprimarea unei pareri personale.
P.S. Ma întrebam: oare le-a placut articolul celor ce l-au citit !?
Lucian Enasoni - august 2006

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu