vineri, 25 decembrie 2009
miercuri, 16 decembrie 2009
A cincea "Lanterna magica" in Parcul Copou
Casa de Cultură "Mihai Ursachi" a Municipiului Iaşi
Clubul Fotografilor"Lanterna Magică"
a 5-a proiecţie de fotografii în aer liber -"CEai FIERBINTE"
Parcul Copou,
Sâmbătă, 19 decembrie 2009, de la ora 18.00.
Fotografii de:
Daniela ABAGERU, Ştefan ABAGERU, Nicuşor APOSTU, Cristian BĂLŢĂTESCU, Daniel BEJENARU, Eugen BRODNER, Iasmina CALINCIUC, Alin CHELARIU, Iulian CIOBĂNAŞU, Lucian COCEA-LIONESCU, Smărăndiţa COLŢA,Irina CREŢU, Oana DAMIR, Adrian GÂRNEAŢĂ, Ştefan ISARIE,Cosmin IVAŞCU, Gloria LUCA, Carmen PARII, Cătălin PÂRĂU,Iolanda POPA, Iavi ROTBERG, Cristian ŢIBU.
Organizatoare: Carmen PARII.
În mijlocul iernii şi al Parcului Copou se vor oferi:- spre vizionare, peste 100 de fotografii toride;- spre degustare, multe căni cu ceai fierbinte.
duminică, 13 decembrie 2009
joi, 10 decembrie 2009
duminică, 6 decembrie 2009
Aparate foto stereoscopice
Constantin Brâncuşi - între mit şi realitate - de Andrei Novac
Nu ştiu dacă există spaţii din care timpul să nu muşte cu toată forţa, ştiu că există oameni pe care lumina îi face tot mai liberi, atât de liberi că până şi secunda care a trecut se face tremur şi cuvânt. Un cuvânt pe care noi îl putem rosti cu toată gura tot sărutul pe care le arunci să moară, să se nască peste zbor. Aproape că fiecare pas pe care îl facem noi peste pământ se face iarbă nenăscută şi neruptă de trecut. Cum privim oare lucrurile, cu gândul că ele au un trecut cu visul că ar putea avea un viitor, din care colţ al viselor ne doare cel mai tare când greşim că nu putem să ne oprim din trecere măcar o secundă, uitată mai întâi, apoi regăsită în acelaşi început.Ştiu că există locuri care rup din cer şi pâine şi sărut şi infinit şi că din fiecare dintre ele răsar doar oameni, moarte, viaţă şi mormânt.De multe ori am crezut că lumea îngroapă tot, şi urme şi lumini, până şi ultima clipă de linişte din noi. Atunci ar trebui să fim cuminţi, atât de cuminţi, că până şi prin noi, orice mişcare ar fi o cuminţenie ce doare.La Tg-Jiu, dacă te ridici din botezul apei, rănit la picioare, doar zâmbetele răsucite prin aleea dintre scaune mai pot uşor, uşor să semene a ninsoare căzută în tăcere peste masa rotitoare. La Tg-Jiu şi caii pasc sărutul atât cu buzele, cât şi cu gândul pe care peste străzi îl poartă umbra fiecărui om desprins din Dumnezeu spre infinit.Peste această întindere a lui Brâncuşi de la Tg-Jiu trec anotimpuri care nu există, există doar fenomene care se repetă, pe care oamenii cu aripi sau fără, cu glas sau cu umbră le trec cu ochii prin toată frumuseţea oaselor ce s-au albit.Brâncuşi vine mereu la Tg-jiu ca pe o uliţă a satelor române răsucind pietre şi îngeri, nu ai putea să spui care din cei care te înconjoară e chiar Brâncuşi preschimbat în seară sau poate în vântul care bate peste Jiu.Mai cu seamă dacă pleci de la Masa Tăcerii uşor ţinându-ţi echilibrul pe fiecare dintre scaune nu poţi decât să laşi ca sufletul să cadă în sărut eliberând tot sufletul de timp.Prntru cei care nu au fost prin satele din Gorj este greu de înţeles cum doar trecând la pas oraşul pe axa operelor lui Brâncuşi, poţi să regăseşti şi focul şi icoanele curgând în fiecare noapte peste vatră. Se pot vedea şi nunţi cum trec printre maşini, dar nunţi din satul lui Brâncuţi sau nunţi din satele vecine. E uimitor, dar printre viaţa de acum trăiesc prin faţa noastră mii de vieţi călătorind prin visul lui Brâncuşi reînviat şi din pământ, dar şi din piatră.Toate trec, până şi piatra şi pământul, uşor prin pieptul unui Dumnezeu şi în câmpia infinită nechează caii către cer.
După ce ai traversat aproape tot oraşul, mai ai în faţă doar Biserica şi puţin mai jos Coloana infinită, aşa cum Brâncuşi o numea, de aici nu rămâne decât lumina şi puritatea de a fi, ca să ajungi în faţa Coloanei, teoretic, ar trebui să spargi cu inima altarul să treci şi mai departe de început, apoi cu aripi sau cu dinţii să rupi din infinit, în spatele coloanei nu mai e nimic, doar cimitirul, cerul şi speranţa.Pentru a vedea cele trei opere ale ansamblului trebuie să treci cu privirea prin altar să cazi în rugăciune şi să crezi că peste toate nu există decât infinit.
Întoarcerea la Brâncuşi
Am văzut cum se joacă la Tg-Jiu copiii peste operele lui Brâncuşi, cum le înconjoară cu iubire parcă venită din altă lume, o lume a lucrurilor născute din pământ. Nimic nu poate fi mai frumos decât să fi înconjurat de ele, să le simţi prezenţa fără să ştii la început că sunt opere de artă, că naşterea lor e o rană a mâinilor calde din carne şi oase, iar ele ca şi copacii, ca şi câmpia îşi scutură frunzele şi florile în ritmul vieţilor pe care le străbat.Uşor poţi afla că Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului sunt o parte din viaţa lui Brâncuşi.Au rămas ele ca urme ale unei treceri parcă neoprită, după ce îţi dai seama că odată a existat un om care în amurgul unei toamne a plecat departe, foarte departe, la capătul pământului pe jos, şi că târziu, foarte târziu, el s-a întors să lase toate aceste lucruri la Tg-Jiu, începi să crezi că până şi Brâncuşi îţi aparţine.Imaginea lui Brâncuşi este atât de naturală la Tg-Jiu, încât ai mereu impresia că el există încă acolo, departe, şi că odată se va întoarce către noi.Brâncuşi nu a plecat , noi am plecat de lângă el, el nu ne-a uitat niciodată, noi l-am uitat pitulat undeva, peste sângele, carnea sau anotimpurile noastre.Nu a strigat către noi, nu a vrut să ne certe, a povestit, însă, tuturor, că, undeva, departe, e o ţară în care merită să te şi naşti, dar să şi mori.Iar noi, noi, cei din locul unde soarele apune, dar şi răsare lovind în infinit după un drum lung, ne-am întors la el, gata să ne strângem mâinile, să ne unim în tainica închidere de pleoape ce tocmai a trecut.A trecut ceva timp, dimineaţa era plină de aburi întunecaţi, oameni îmbrăcaţi în haine bune treceau închinându-se către pământ,era parcă într-o zi de Paşti în satele noastre, erau preoţi şi oameni mulţi de parcă cineva urma să se nască.Am avut acelaşi sentiment ciudat pe care îl am în faţa oricărui mormânt, că în locul ala nu se află Brâncuşi, ci timpul care a trecut de când noi am uitat.Seara, aproape de întuneric, am găsit o urmă a lui Brâncuşi, în faţa Muzeului Artei Moderne din Paris se află reconstituirea atelierului lui Brâncuşi, nu te poţi vindeca niciodată de o suferinţă decât trecând măcar prin urma ei.Urma pe care noi o căutam nu exista, existau doar umbre din noi, umbre ale mâinilor unite parcă pentru închinăciune.Am simţit că ne-am întors către Brâncuşi fără să facem zgomot sau lumină, am văzut în cimitir oameni care au privit către noi fără să rostească vreun cuvânt, fără să ne întrebe din ce timp venim.S-a făcut iarăşi noapte o noapte care a despărţit lacrimile de vis, noi am plecat şi parcă distanţele s-au rupt.Întoarcerea la Brâncuşi, cred că nu putea fi făcută decât de noi, cei care ne-am născut în ţara lui, cei care am iubit şi am călcat aceleaşi doruri .
Brâncuşi există şi în Paris şi în toate locurile din lumea asta unde copiii, ochii şi mâinile noastre se joacă printre operele sale, ştiu sau nu ştiu cine a creat lumina ce loveşte spaţiul dintre ei, Brâncuşi, pământul.A fost frumos şi nici măcar din umbre nu a nins şi nici nu a plouat prin rana desfăcută peste timp, eu am plecat şi plâns dar şi iertat.
Ne-am întors la Brâncuşi, dar a fost o întoarcere ciudată, parcă întreg Parisul ar fi întors faţa în altă parte ca să ne lase să ne regăsim, a fost o linişte de parcă prin tăcere ne-am fi regăsit.Am văzut lume multă intrând să vadă atelierul lui Brâncuşi, printre pereţii de sticlă mirosea a masă rotundă pe care spargi ceapa şi tai slănina înainte de culcare, a var proaspăt uscat sub umbra covoarelor olteneşti agăţate în cuie, a piatră şi a daltă, a viaţă şi a dor pe care nu îl poţi cuprinde, nici şopti decât printre secunde, ce numărate nu dau doar umbre.Cercul de sticlă s-a închis, lumina a invadat ochii şi sufletul, afară nu se simţea decât viaţa, o viaţă prin care îţi place să te laşi pierdut prin muzee şi slujbe pe care nu le înţelegi, dar care te fac să stai cu oasele plecate.Parisul este la fel, de parcă nu s-a schimbat niciodată, Brâncuşi este şi peste străzile lui prin luminile aprise din cea mai frumoasă stare de a fi de a înţelege mersul cu tot cu viaţă către îngeri.Am încercat să mă găndesc cum ar fi fost ca una dintre operele lui Brâncuşi de la Tg-Jiu ar fi fost mutată , dar nu am reuşit, pe Brâncuşi am reuşit să îl regăsesc în ambele locuri şi în Tg-Jiu şi la Paris. Din fiecare dintre noi rămân urme ale unei treceri prin fantomele unei lumi care ne înţelege sau nu existenţa în esenţă atât de firavă.Brâncuşi a creat o lume şi pe cealaltă a reinventat-o, a făcut-o să respire, a reuşit să demonstreze că ea există şi că spaţiul în care poate renaşte nu are margini de nici un fel.Francezii au sărbătorit cei 50 de ani de la moartea sculptorului discret, fără cuvinte, fără zgomot, undeva în sala unui mare muzeu din Paris a fost organizat un concurs în spiritul şi visul lui Brâncuşi.Muzeele închid operele, le aruncă între ziduri ascunzându-le viaţa, ascunzându-le de viaţă, de libertatea nemărginită, infinită, fără aripi, dar şi fără picioare în capăt, atunci când sfârşitul vrea să te adauge trecerii nu rămâne decât pământul.Toate trec, pământul se loveşte de aceleaşi lucruri, există şi moarte, dar ce este mai important există naştere, deci viaţă, o viaţă care pentru un timp, fie el şi foarte scurt, ne aparţine, în tot acest timp putem da noi naştere unei alte lumi putem să renviem o alta.Brâncuşi este unic tocmai pentru că a creat un fenomen, a vorbit despre lucruri care nu existau şi prin gura lui în faţa unei întregi lumi, ele au prins viaţă.O viaţă care ne aparţine, un Brâncuşi pe care îl străbatem fără încetare, ca să te poţi întoarce la Brâncuşi trebuie să te întorci spre tine.
După ce ai traversat aproape tot oraşul, mai ai în faţă doar Biserica şi puţin mai jos Coloana infinită, aşa cum Brâncuşi o numea, de aici nu rămâne decât lumina şi puritatea de a fi, ca să ajungi în faţa Coloanei, teoretic, ar trebui să spargi cu inima altarul să treci şi mai departe de început, apoi cu aripi sau cu dinţii să rupi din infinit, în spatele coloanei nu mai e nimic, doar cimitirul, cerul şi speranţa.Pentru a vedea cele trei opere ale ansamblului trebuie să treci cu privirea prin altar să cazi în rugăciune şi să crezi că peste toate nu există decât infinit.
Întoarcerea la Brâncuşi
Am văzut cum se joacă la Tg-Jiu copiii peste operele lui Brâncuşi, cum le înconjoară cu iubire parcă venită din altă lume, o lume a lucrurilor născute din pământ. Nimic nu poate fi mai frumos decât să fi înconjurat de ele, să le simţi prezenţa fără să ştii la început că sunt opere de artă, că naşterea lor e o rană a mâinilor calde din carne şi oase, iar ele ca şi copacii, ca şi câmpia îşi scutură frunzele şi florile în ritmul vieţilor pe care le străbat.Uşor poţi afla că Poarta Sărutului, Masa Tăcerii şi Coloana Infinitului sunt o parte din viaţa lui Brâncuşi.Au rămas ele ca urme ale unei treceri parcă neoprită, după ce îţi dai seama că odată a existat un om care în amurgul unei toamne a plecat departe, foarte departe, la capătul pământului pe jos, şi că târziu, foarte târziu, el s-a întors să lase toate aceste lucruri la Tg-Jiu, începi să crezi că până şi Brâncuşi îţi aparţine.Imaginea lui Brâncuşi este atât de naturală la Tg-Jiu, încât ai mereu impresia că el există încă acolo, departe, şi că odată se va întoarce către noi.Brâncuşi nu a plecat , noi am plecat de lângă el, el nu ne-a uitat niciodată, noi l-am uitat pitulat undeva, peste sângele, carnea sau anotimpurile noastre.Nu a strigat către noi, nu a vrut să ne certe, a povestit, însă, tuturor, că, undeva, departe, e o ţară în care merită să te şi naşti, dar să şi mori.Iar noi, noi, cei din locul unde soarele apune, dar şi răsare lovind în infinit după un drum lung, ne-am întors la el, gata să ne strângem mâinile, să ne unim în tainica închidere de pleoape ce tocmai a trecut.A trecut ceva timp, dimineaţa era plină de aburi întunecaţi, oameni îmbrăcaţi în haine bune treceau închinându-se către pământ,era parcă într-o zi de Paşti în satele noastre, erau preoţi şi oameni mulţi de parcă cineva urma să se nască.Am avut acelaşi sentiment ciudat pe care îl am în faţa oricărui mormânt, că în locul ala nu se află Brâncuşi, ci timpul care a trecut de când noi am uitat.Seara, aproape de întuneric, am găsit o urmă a lui Brâncuşi, în faţa Muzeului Artei Moderne din Paris se află reconstituirea atelierului lui Brâncuşi, nu te poţi vindeca niciodată de o suferinţă decât trecând măcar prin urma ei.Urma pe care noi o căutam nu exista, existau doar umbre din noi, umbre ale mâinilor unite parcă pentru închinăciune.Am simţit că ne-am întors către Brâncuşi fără să facem zgomot sau lumină, am văzut în cimitir oameni care au privit către noi fără să rostească vreun cuvânt, fără să ne întrebe din ce timp venim.S-a făcut iarăşi noapte o noapte care a despărţit lacrimile de vis, noi am plecat şi parcă distanţele s-au rupt.Întoarcerea la Brâncuşi, cred că nu putea fi făcută decât de noi, cei care ne-am născut în ţara lui, cei care am iubit şi am călcat aceleaşi doruri .
Brâncuşi există şi în Paris şi în toate locurile din lumea asta unde copiii, ochii şi mâinile noastre se joacă printre operele sale, ştiu sau nu ştiu cine a creat lumina ce loveşte spaţiul dintre ei, Brâncuşi, pământul.A fost frumos şi nici măcar din umbre nu a nins şi nici nu a plouat prin rana desfăcută peste timp, eu am plecat şi plâns dar şi iertat.
Ne-am întors la Brâncuşi, dar a fost o întoarcere ciudată, parcă întreg Parisul ar fi întors faţa în altă parte ca să ne lase să ne regăsim, a fost o linişte de parcă prin tăcere ne-am fi regăsit.Am văzut lume multă intrând să vadă atelierul lui Brâncuşi, printre pereţii de sticlă mirosea a masă rotundă pe care spargi ceapa şi tai slănina înainte de culcare, a var proaspăt uscat sub umbra covoarelor olteneşti agăţate în cuie, a piatră şi a daltă, a viaţă şi a dor pe care nu îl poţi cuprinde, nici şopti decât printre secunde, ce numărate nu dau doar umbre.Cercul de sticlă s-a închis, lumina a invadat ochii şi sufletul, afară nu se simţea decât viaţa, o viaţă prin care îţi place să te laşi pierdut prin muzee şi slujbe pe care nu le înţelegi, dar care te fac să stai cu oasele plecate.Parisul este la fel, de parcă nu s-a schimbat niciodată, Brâncuşi este şi peste străzile lui prin luminile aprise din cea mai frumoasă stare de a fi de a înţelege mersul cu tot cu viaţă către îngeri.Am încercat să mă găndesc cum ar fi fost ca una dintre operele lui Brâncuşi de la Tg-Jiu ar fi fost mutată , dar nu am reuşit, pe Brâncuşi am reuşit să îl regăsesc în ambele locuri şi în Tg-Jiu şi la Paris. Din fiecare dintre noi rămân urme ale unei treceri prin fantomele unei lumi care ne înţelege sau nu existenţa în esenţă atât de firavă.Brâncuşi a creat o lume şi pe cealaltă a reinventat-o, a făcut-o să respire, a reuşit să demonstreze că ea există şi că spaţiul în care poate renaşte nu are margini de nici un fel.Francezii au sărbătorit cei 50 de ani de la moartea sculptorului discret, fără cuvinte, fără zgomot, undeva în sala unui mare muzeu din Paris a fost organizat un concurs în spiritul şi visul lui Brâncuşi.Muzeele închid operele, le aruncă între ziduri ascunzându-le viaţa, ascunzându-le de viaţă, de libertatea nemărginită, infinită, fără aripi, dar şi fără picioare în capăt, atunci când sfârşitul vrea să te adauge trecerii nu rămâne decât pământul.Toate trec, pământul se loveşte de aceleaşi lucruri, există şi moarte, dar ce este mai important există naştere, deci viaţă, o viaţă care pentru un timp, fie el şi foarte scurt, ne aparţine, în tot acest timp putem da noi naştere unei alte lumi putem să renviem o alta.Brâncuşi este unic tocmai pentru că a creat un fenomen, a vorbit despre lucruri care nu existau şi prin gura lui în faţa unei întregi lumi, ele au prins viaţă.O viaţă care ne aparţine, un Brâncuşi pe care îl străbatem fără încetare, ca să te poţi întoarce la Brâncuşi trebuie să te întorci spre tine.
sâmbătă, 5 decembrie 2009
duminică, 29 noiembrie 2009
luni, 23 noiembrie 2009
duminică, 22 noiembrie 2009
duminică, 15 noiembrie 2009
colectie
Lens Kodak Anastigmat 7.5 cm f/3.5 - f/22
Film Size: 620
Kodak Film: Panatomic F 620, Panchromatic SS 620, Verichrome V 620, Regular N.C.620
Dates: 1937 - 1939
The Duo Six-20 got is name from the fact it produced 16 half-frame 4.5x6cm (17/8" x 21/4") negatives on a roll of 620 film. A rangefinder was added 1n 1939.The Duo Six-20 was manufactured by KODAK AG in Stuttgart, and shares quite a few design similarities with the pre-war Retina I 35mm cameras.
World War II caused the production facility to be shifted to making armament and ammunition components, ending the Duo Six-20 line.http://www.nvmangum.com/Kodak/Duo620-1.html
Termenul de fotografie vine din grecescul “photos” – lumina si “graphein” – a desena.Tehnica fotografica cuprinde modalitati variate de producere a unor imagini permanente pe suprafete sensibile prin actiunea fotochimica a luminii sau a unei alte forme de radiatie sau prin tehnici mult mai recente de captare a imaginilor prin mijloace electronice. In societatea de azi fotografia joaca un rol foarte important ca mediu informational, ca o unealta in slujba stiintei si industriei, ca o forma de arta sau ca un hobby foarte raspandit. Este esentiala in afaceri si industrie, fiind folosita in publicitate, documentare, fotojurnalism si in multe alte domenii. Cercetarile stiintifice, de la cercetarile in spatiu la cele subatomice se bazeaza pe fotografie. Istoria dezvoltarii fotografiei arata ca in secolul 19 fotografia era domeniul catorva profesionisti deoarece necesita aparate mari si placi fotografice de sticla, dar in primele decenii ale secolului 20, odata cu introducerea rolfilmului si a aparatului portabil, a captat atentia publicului larg. In ziua de azi industria ofera fotografilor amatori si profesionisti o mare varietate de aparate si accesorii Lumina este esentiala in fotografie. Aproape toate formele de fotografie se bazeaza pe proprietatile unor cristale de argint, compusi chimici ai argintului si a unor halogeni (bromina, clorina sau iodina), sensibile la lumina. Aceste cristale se gasesc sub forma de emulsie (o pelicula fina gelatinoasa) care se afla in filmul fotografic. Fotografia se bazeaza asadar pe principii fizice si chimice. Sensibilitatea la lumina a compusilor argintului este principalul principiu chimic utilizat. Principiile fizice care guverneaza sunt cele ale opticii si ale fizicii luminii. Termenul generic de lumina se refera la portiunea vizibila din spectrul radiatiilor electromagnetice, care includ unde radio, raze gamma, raze X, infra-rosii si ultra-violete. Pentru ochi unda cea mai lunga este rosu, iar cea mai scurta albastru. Dar oare cum a aparut fotografia pentru ca mai apoi sa evolueze in ceea ce este in ziua de azi? Care este istoria de inceput a stiintei fotografice?Dezvoltarea proceselor fotografice a inceput cu recunoasterea faptului ca anumite substante chimice isi schimba nuanta sau culoarea datorita expunerii la lumina. Dupa anii 1820 a inceput cercetarea pentru a reusi fixarea permanenta a imaginii obtinuta prin expunerea la lumina. Din acei ani si pina in ziua de azi oamenii de stiinta au rafinat si imbunatatit procedeele chimice si optice ale proceselor fotografice. Primele incercariCea mai veche fotografie care s-a pastrat este datata din 1826 sau 1827 si este imaginea unei curti interioare vazuta de la fereastra sa de catre francezul Joseph Nicéphore Niepce. Poza a necesitat o expunere de 8 ore. Rezultatul obtinut a fost un pas enorm pentru cercetarea in domeniul fotografiei.Incercari notabile de a captura imaginile sunt si cele ale britanicilor Thomas Wedgwood http://images.google.ro/images?hl=ro&rlz=1R2GFRE_ro&um=1&sa=1&q=Thomas+Wedgwood&btnG=C%C4%83uta%C5%A3i+imagini&aq=null&oq=&start=0 si Sir Humphry Davy http://images.google.ro/images?hl=ro&rlz=1R2GFRE_ro&um=1&sa=1&q=Sir+Humphry+Davy&btnG=C%C4%83uta%C5%A3i+imagini&aq=null&oq=&start=0 la sfirsitul secolului 18. Din pacate, ei nu au reusit sa fixeze cu succes imaginile pe care le-au creat. Imaginea lui Niepce, desi bine fixata pe hirtie, nu avea calitatea necesara care ar fi asigurat adoptarea acestei noi tehnici. A trebuit ca un alt om de stiinta, Louis Jacques Mandé Daguerre http://images.google.ro/images?hl=ro&rlz=1R2GFRE_ro&um=1&sa=1&q=Louis+Jacques+Mand%C3%A9+Daguerre&aq=null&oq=&start=0 care a devenit asociatul lui Niepce si a continuat sa lucreze indépendant dupa moartea acestuia, sa aduca aceste prime tentative la un nivel care sa asigure succesul la public. Daguerre a creat imagini simple direct pe support de metal.A facut experimentele in anii 1830, iar in 1839 a facut anuntul istoric al descoperirii procesului ce avea sa poarte numele sau. Acesta implica expunerea unei placi de cupru argintata, developarea imaginii in vapori de mercur si fixarea acesteia in solutie de sare. Imaginile rezultate erau foarte fragile la atingere si trebuiau sa fie protejate de o sticla, dar erau capabile sa pastreze si cel mai mic detaliu. In aceeasi perioada, a anilor 1830, fizicianul britanic William Henry Fox Talbot http://images.google.it/images?hl=it&q=William%20Henry%20Fox%20Talbot%20&oe=UTF-8&um=1&ie=UTF-8&sa=N&tab=wi facea propriile sale experiente. Primele succese le-a avut in 1835 si includeau imprimarea imaginii frunzelor unei plante facute cu aparatul sau de fotografiat in miniatura (supranumit si aparatul “ cursa de soareci ”). Acestea erau imagini negative imprimate pe hirtie, preparate cu solutii de saruri de argint, sensibile la lumina, fixate intii in saruri obisnuite si, mai apoi, la sugestia lui Sir John Herschel http://images.google.ro/images?hl=ro&rlz=1R2GFRE_ro&um=1&sa=1&q=Sir+John+Herschel&aq=f&oq=&start=0 (renumitul astronom englez), in trisulfat de sodiu, cunoscut si ca “ hypo ”. Urmatorul pas important in cercetarea lui Talbot a fost descoperirea unei imagini “ latente ”, produsul invisibil al unei expuneri scurte, care putea fi developat chimic.Roll-Filmul Urmatorul mare pas in dezvolatrea fotografiei a fost aparitia la sfarsitul anilor 1880 a roll-filmului. Meritul pentru aceasta descoperire ii revine americanului George Eastman http://images.google.ro/images?hl=ro&rlz=1R2GFRE_ro&um=1&sa=1&q=george+eastman&aq=f&oq=&start=0 In 1884 Eastman a introdus roll-filmul , care permitea expuneri multiple, mult mai practic ca negativul pe sticla. Dezvoltarea tehnicii fotografice a continuat asadar prin cercetarile lui Eastman. Acest american, angajat timp de 14 ani al unei banci, a fost pasionat de fotografie, si a infiintat in iunie 1881 o companie care fabrica si distribuia in toata America placi fotografice pe baza de colodiu umed. Dar Eastman avea o idee inovatoare, aceea de a schimba placile de sticla, fragile si incomode. La inceput a incercat cu o hirtie tratata cu niste substante speciale. Mai apoi, cu ajutorul unui tinar chimist a scos primul suport pentru fotografie transparent, suplu, si aconstruit o noua masina adaptata la acesta. Suntem in anul 1888, an in care Eastman a ales numele de KODAK pentru inventia sa, ales astfel pentru ca se poate pronunta la fel in aproape toate limbile cunoscute. A fabricat un aparat usor de fotografiat si un film care permitea 100 de expuneri. Aceste poze erau facute de un amator, care apoi expedia aparatul la Rochester si primea inapoi pozele imprimate, ca si apartul sau incarcat cu un nou film, totul pentru un 10 dolari. Tot atunci eastman a lansat sloganul publicitar al firmei sale, care a facut inconjurul lumii si nu a fost uitat nici la 100 de ani :”You press the button, we do the rest!”. Succesul a fost imens. Era de ajuns sa apesi un singur buton, pentru ca sa devii magician. Fotografia nu mai era apnajul specialistilor, devenise accesibila oamenilor de rind. La mai mult de 100 de ani de la acele evenimente, procedeul nu s-a schimbat, dar perfectionarile aduse au fost multiple. Sensibilitatea la culori a fost mult imbunatatita, placa devenind sensibila si razele ultraviolete, la infrarosii si la razele X. Lumina artificiala a permis fotografierea in timpul noptii si in camerele intunecoase, dar si marirea imaginilor.Fotografia colorDorinta publicului de a se bucura de fotografii in culori este evidentiata de frecventa cu care coloratul de mina era folosit la primele fotografii. In special aceasta metoda era folosita in cazul daguerreotipului. Daguerrrotipistul londonez William Edward Kilburn http://images.google.ro/images?hl=ro&rlz=1R2GFRE_ro&um=1&sa=1&q=William+Edward+Kilburn&btnG=C%C4%83uta%C5%A3i+imagini&aq=null&oq=&start=0 a inregistrat cel mai mare succes in colorarea pozelor sale, tindu-le o tenta naturala.In 1855 fizicianul englez James Clerk Maxwell http://images.google.ro/images?hl=ro&rlz=1R2GFRE_ro&um=1&sa=1&q=James+Clerk+Maxwell&btnG=C%C4%83uta%C5%A3i+imagini&aq=null&oq=&start=0 a definit baza teoretica a fotografiei in culori. El a inteles principiul celor trei culori primare care sunt baza pentru toate culorile.La inceputul sec 20 au avut loc multe experimente, pentru ca in 1904 fratii AuguAuguste and Louis Lumicre http://images.google.it/imgres?imgurl=http://www.victorian-cinema.net/clementmaurice.jpg&imgrefurl=http://www.victorian-cinema.net/clementmaurice.htm&usg=__pNNNb275EfddZEeinaSe2d91_vk=&h=180&w=154&sz=9&hl=it&start=11&tbnid=YuiLQOEc8dn4bM:&tbnh=101&tbnw=86&prev=/images%3Fq%3DLouis%2BLumicre%26gbv%3D2%26hl%3Dit%26sa%3DG au anuntat dezvoltarea unei tehnici. In 1907 si-au patentat descoperirea sub Autochrome plates.Aceasta va ramine cel mai popular proces, suportind competitia a multor alti producatori pina in anul 1935, cind a aparut Kodachrome, care utiliza roll-filmul. Fotografia digitalaUltima etapa in dezvoltarea recenta a stiintei fotografice o realizeaza fotografia digitala. Camerele cu roll-film sunt aproape date uitarii de marea majoritate a consumatorilor, cu exceptia profesionistilor traditionalisti. Camerele digitale inregistreaza in memoria lor digitala fotografia, putand apoi sa fie transferata pe alte suporturi magnetice (calculator) sau pe hartie (la fel cum se intampla cu imaginile impregnate pe roll-film). Avantajele sunt nenumarate printre care poate cel mai important este spatiul incomparabil mai mare de pastrare a fotografiilor (nu mai depindem de cele 36 de pozitii ale unui roll-film).
duminică, 25 octombrie 2009
duminică, 11 octombrie 2009
Abonaţi-vă la:
Postări (Atom)
